Înapoi la știri

Tradiția banchetului de absolvire a clasei a VIII-a continuă la Gruiu

1 oră în urmă
5 minute min
Ion Ionescu
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov nr.808 Manifestarea a fost organi­zată într-un cadru festiv, cu sprijinul Primăriei comunei Gruiu, care a susținut din nou inițiativa de a marca cum se cuvine acest moment important din parcursul elevilor. Repetarea evenimentului arată faptul că banchetul de absolvire a devenit o adevărată tradiție la Gruiu, administrația locală asigurându-se an de an că tinerii care termină gimnaziul au parte de o festivitate frumoasă, la înălțimea efortului depus de-a lungul celor nouă ani petrecuți pe băncile școlii, de la primii pași în clasele primare și până la finalul ciclului gimnazial. Această continuitate arată că, administrația comunei Gruiu știe cât de importante sunt astfel de momente în viața copiilor și adolescenților, astfel că sfârșitul de drum școlar nu este lăsat să treacă neobservat, ci este transformat într-un moment de comunitate, în care familia, școala și autoritățile locale dovedesc aceeași preocupare: aprecierea muncii copiilor și încurajarea lor pentru ceea ce urmează. Primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, s-a aflat în mijlocul absolvenților, continuând astfel o tradiție prin care administrația locală este alături de tineri la unul dintre cele mai emoționante momente ale parcursului lor școlar. Prezența edilului la banchetul de sfârșit de an demonstrează atenția constantă pe care primăria o acordă educației și tinerei generații din comună, precum și dorința de a marca, an de an, trecerea elevilor dintr-o etapă în alta. Atmosfera festivității a îmbinat emoția despărțirii cu bucuria reușitei, într-un cadru gândit special pentru a le oferi absolvenților un final memorabil. Pentru mulți dintre ei, banchetul a reprezentat ultima ocazie de a fi împreună, în aceeași formulă, alături de colegii cu care au crescut și de profesorii care i-au îndrumat. Recunoștință pentru dascăli și încurajări pentru drumul spre liceu Absolvenții au ținut să le mulțumească celor care i-au îndrumat, profesorilor și învățătorilor care i-au format și i-au susținut până la finalul gimnaziului. Gestul lor a dovedit legătura strânsă care se creează între elevi și dascăli de-a lungul anilor de școală, o relație construită pe răbdare, dedicare și grijă, și care lasă urme adânci în formarea fiecărui tânăr. La rândul lor, cadrele didactice i-au felicitat pe elevi pentru progresul și maturitatea dovedite și le-au urat succes mai departe, îndemnându-i să își urmeze visurile cu determinare, să rămână ancorați în valorile pe care le-au deprins și să nu uite niciodată drumul de la care au pornit. Suprapunerea cu Ziua Învățătorului adăugă de fiecare dată un strat suplimentar de semnificație întregii festivități, amintind de rolul esențial al dascălilor în formarea copiilor și de valoarea pe care comunitatea din Gruiu o acordă școlii și celor care o slujesc. Ziua Învățătorului este marcată anual pe 5 iunie, dată care coincide cu ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr, pedagogul considerat întemeietorul învă­ță­mântului modern în limba română la începutul secolului al XIX-lea. Sărbătoarea a fost instituită oficial prin Legea nr. 289/2007 și are caracter național, fiind dedicată recunoașterii rolului cadrelor didactice în formarea elevilor și în dezvoltarea societății.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov a organizat prima Şcoală de Vară pentru cadrele didactice din învăţământul primar

Atelierele de formare au fost completate de vizite la obiective culturale din Ciorogârla, Cernica, Buftea, Snagov și Mogoșoaia Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 812, ediția print Șaizeci și cinci de învățători din școlile ilfovene au încheiat vineri, 3 iulie, prima ediție a Școlii de Vară dedicată cadrelor didactice din învățământul primar, un program de formare desfășurat pe parcursul unei săptămâni, în cinci localități ale județului Ilfov, și construit ca parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Casa Corpului Didactic Ilfov.

Actualitate

Prima grădiniţă cu program prelungit din Ştefăneştii de Jos va deveni funcţională din anul şcolar 2026-2027

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 809, ediția print Pentru administrația locală a comunei Ștefă­neștii de Jos, grădinița cu program prelungit ce își va deschide anul acesta porțile în Strada Rozelor, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în educație din ultimii ani și primul proiect major dus mai departe după începerea actualului mandat, motiv pentru care lucrările au fost urmărite îndeaproape pe tot parcursul execuției.

Actualitate

Mănăstirea Pasărea și povestea care a emoționat mii de oameni

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 808, ediția print Tatăl și surorile sale s-au închinat la racla cu moaștele celei care, până nu demult, era cunoscută de ei ca fiică și soră, iar astăzi este cinstită de întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Acasa Recente Radio Județe