Articol apărut în nr. 764, ediția print a Jurnalului de Ilfov Implicată direct în desfășurarea evenimentului, cu mândrie nedisimulată pentru talentații copii ai județului, prefectul Simona Neculae a făcut oficiile de prezentator și s-a bucurat alături de invitați de fiecare moment de dans, muzică populară, de fiecare poveste minunat spusă a costumelor tradiționale, de spectacolul folclorului ilfovean. Alături de aceasta s-au aflat subprefecții Alexandru Ojog și Andrei Scutelnicu, angajați ai Prefecturii, dar și primarii orașului Buftea, Gheorghe Pistol, sau comunei Afumați, Gabriel Dumănică. ”Cu nemăsurată emoție vă mărturisesc că tradiția prinde viață atunci când ne întoarcem cu respect și bucurie către rădăcini. Astăzi, Prefectura Ilfov vă invită la o sărbătoare a sufletului românesc – o întâlnire cu frumusețea portului popular, cu ritmurile jocului tradițional și cu energia vie a obiceiurilor strămoșești”, a spus Simona Neculae. Iar holul central al instituției a devenit rapid neîncăpător, oaspeții admirând încântați expoziția de costume populare autentice din colecțiile personale ale Florentinei Culcescu și Vasile Humeniuc din Snagov, veșminte reprezentantive pentru identitatea noastră națională. Tradiția, în joc și cântece populare Ansamblul vocal-instrumental al Centrului Cultural Buftea – ”A doua familie”, pregătit sub îndrumarea Mărioarei Marcu, a adus armonii vibrante și interpretări pline de suflet, copiii oferind un moment artistic deosebit, în care cântecul popular a fost transmis cu pasiune, rafinament și respect pentru valorile autentice. Repertoriul grupului a îmbinat tradiția cu sensibilitatea generației tinere, demonstrând că muzica populară rămâne vie, emoționantă și actuală. Au urmat Ansamblul de dansuri ”Drag de Măgurele”, coordonat de coregraf Alina Dumbravă și Ansamblul de dansuri ”Doina Ilfovului”, coordonat de prof. Daniela Mîndroc și instructorul de dans Valentin Rogojinaru, dansatorii transmițând publicul emoția și dragostea lor pentru jocul popular românesc, fără scenă, într-o apropiere firească de oameni și tradiție. Evident, nu au lipsit călușarii, care impresionează prin coregrafia spectaculoasă orice audiență. Generația tânără îmbrățișează autenticitatea moștenită din strămoși și o transformă în forță vie a comunității ”România profundă nu este o poveste uitată. Este vie, plină de culoare, de sunet, de credință și simplitate. Este acea parte din noi care ne leagă de trecut și ne dă sens în prezent și în viitor”, a mai spus Simona Neculae, adăugând că inițiativa organizării evenimentului a avut ca scop susținerea culturii locale și naționale, a patrimoniului strămoșesc, oferind spațiu și recunoaștere celor care duc mai departe tradiția. În programul pregătit cu multă atenție nu au lipsit momentele vocale individuale și, din Voluntari, au încântat cu vocile lor minunate frații Luca și Ana Dinu, din Afumați, au venit și impresionat cu talentul lor – elevele Școlii Gimnaziale Nr. 1 din comună – Bianca Nicola Gheorghe și Maria Alexandra Dobre, iar din Buftea, soliștii Clubului de Muzică – Maia Frecauțan, Maia Silistru și Rareș Marioara. Despre acești copii minunați, care își demonstrează cu orice prilej pasiunea pentru folclor, primarii Gheorghe Pistol și Gabriel Dumănică, susținători constanți ai unei bune educații a tinerei generații, au avut doar cuvinte de laudă, încântați de implicarea elevilor în viața comunității și hotărârea lor de a transmite mai departe valorile culturale autentice românești. Cuci și cucoaice, pentru sănătate în tot anul Și cum nu ar fi fost posibil un eveniment care să celebreze tradițiile românești, obiceiurile, portul, dansul și cântecul popular fără ”cucii din Brănești”, aceștia au fost prezenți și au făcut ceea ce știu cel mai bine – ”spectacol!” Cu măști colorate și decorate cu flori din hârtie creponată, panglici, ciucuri, oglinzi, cucii (bărbați purtând ițari, cămașă și pălărie tradițională, dar și centură de clopoței) și cucoaicele (tot bărbați, însă travestiți în femei, purtând rochii împrumutate de la fete, mască de carton și basma pe cap, încinși cu curele cu acioaie, mânuind pămătuful – un băț cu sfoară și opincă la capăt) au prezentat un ritual-datină de primăvară cu valențe de purificare, fertilitate, renaștere. Evident, nu a lipsit bătaia ritualică pentru sănătate în tot anul. Tot de la Brănești, la standul expozițional al cucilor a fost adus un produs culinar specific locului – dulceața de pepene, iar la finalul evenimentului la care s-au alăturat, pe parcursul a mai bine de trei ore, copii din mai multe comune și orașe ilfovene, toată lumea a primit cozonac și gogoși de casă preperate după rețete autentice românești. Precizare
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print ”Fără niciun pic de îndoială, va fi cel mai amplu proiect al nostru. Dar nu dezarmăm. Similar proiectului ”Casa Frusina” din Corbeanca, unde peste 250 voluntari au lucrat, și ”La Căsuță, Măgurele – inimă de sat românesc” – casa lui Ilie Micu din Remuș, Frățești, Giurgiu, reconstruită și restaurată în Aluniș, Măgurele, cu peste 300 voluntari care au ajutat, și
.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 762, ediția print Sâmbătă, 5 iulie, în cadrul campaniei ”Implică-te! Împreună reușim mai mult”, acești îngeri în haine simple au adus bucurie și speranță în casele și sufletele a 30 de familii din Ilfov și Prahova. O misiune de suflet, pornită dis-de-dimineață, cu pași binecuvântați, în Parohia Șindrilița, din județul Ilfov și continuată în Parohia Cireșanu, din Prahova. Voluntarii au oferit ajutor material
.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 761, ediția print ”În prezent, la nivelul Direcției Silvie Ilfov au mai rămas 2.588,67 ha păduri derivate, din care total derivate (1.213,3 ha) și parțial derivate (1.375,37 ha), iar acest proces de readucere la tipul natural fundamental s-a oprit aici, întrucât aceste tăieri au fost interzise. În ultima perioadă, urmare a interzicerii tăierilor de îngrijire, Direcția Silvică Ilfov se confruntă cu fenomenul de
.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 761, ediția print Aleile parcului s-au umplut de energie, odată cu apariția personajelor Mario, Jack și Tinkerbell, care i-au condus pe cei mici într-o aventură plină de provocări și zâmbete. Copiii au participat la concursuri dinamice precum „sfoara puterii”, „proba spionilor”, „limbo”, ori „the floor is lava” și au acceptat provocarea jocului „freeze – statuie”, sub îndrumarea unor animatori care au știut cum
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.