Cei prezenți, îmbrăcați lejer, s-au delectat cu fructe, au făcut mișcare în aer liber și au vorbit despre starea de bine a profesorilor și elevilor, despre legătura dintre acestea și alimentația sănătoasă, despre îmbunătățirea posturii corpului și necesitatea unor schimbări ale unor obiceiuri, pentru a aduce un impact pozitiv bunăstării vieții personale. Toate acestea conducând, așadar, la producerea de emoții pozitive trăite în sala de clasă și, prin urmare, la bunăstarea întregii comunități școlare! Deschiderea discuțiilor a aparținut inspectorului pentru învățământ special din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, prof. Rodica Cozma și directorului Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov, prof. Constanța Monica Geambașu, iar despre resurse, impact și idei practice – în sfera stării de bine a cadrelor didactice și elevilor – a făcut referiri prof. consilier școlar Andra Paula Hera. În opinia acesteia, în învățământ, ”starea de bine – starea pe care și-o dorește fiecare – ar trebui cultivată. (…) Dacă știm să ne facem mediul ambiental cât mai plăcut, să ne înconjurăm cu obiecte care să ne inspire, să ne ajute să ne menținem mintea activă, dar în același timp să fim calmi și să ne simțim total implicați în demersurile noastre, atunci cred că avem toate motivele să spunem că am atins starea de bine”, a spus consilierul școlar, referindu-se la mediul de lucru al profesorilor. Iar, cu referire la starea de bine a elevilor, Andra Paula Hera, a vorbit despre eliminarea fricii, a comparațiilor și constrângerilor din mediul școlar. ”Elevii trebuie învățați să aleagă ce e mai bun pentru ei, să discearnă corect în anumite situații și să știe că în viață au tot timpul de învățat. Atât dascălii, cât și părinții trebuie să semene în sufletul copiilor sămânța stării de bine! (…) De multe ori, însă, aceasta este măsurată în rezultatele obținute de elevi la școală(…), iar părinții uită să-și încurajeze copiii, să le aprecieze micile progrese. Dacă acum nu lucrăm la starea de bine, peste ani, costurile vor fi foarte mari. Când vom învăța să rezolvăm conflictele interioare vom vedea și în conflictele altora modul de rezolvare al acestora”, a mai spus prof. consilier școlar. Activitatea a continuat cu atelierul pe tema ”Relația cu mâncarea – conștientizarea obiceiurilor alimentare pentru sănătate și stare de bine”, care a avut-o ca invitat pe Atena Stoica, consilier vocațional la Liceul Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”, psiholog clinician, psihoterapeut, vicepreședinte Romania Society of Lifestyle Medicine și fondator ARN PSYMED. Iar Nicoleta Soare, instructor de fitness și profesor de pilates și yoga, a oferit perspective valoroase despre menținerea sănătății și îmbunătățirea posturii corporale prin sport și mișcare, aspecte esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. La final, Irina de Hillerin, profesor consilier școlar Centrul Municipal București de Resurse și Asistență Educațională, a facilitat un atelier dedicat tehnicilor de relaxare și activare la adulți, oferind participanților instrumente utile pentru gestionarea stresului și promovarea echilibrului emoțional. Tot în partea practică, participanții au avut de realizat un program realist și bine structurat, cu obiective de îndeplinit necesare schimbării unor anumite obiceiuri. ”În loc să ne propunem să ne schimbăm complet viața de zi cu zi, putem schimba câte un domeniu, pe rând, înainte de a ne concentra asupra altuia”, s-a menționat în descriere și s-a oferit exemplul obiectivului ”mănânc două porții de fructe sau legume/zilnic”. Pentru ducerea ușoară la îndeplinire, s-a sugerat ca ajutor organizarea dinainte a unui bol cu fructe sau legume proaspete, care poate fi luat la serviciu și astfel, după o gustare fresh acasă, de dimineață, o avem și pe cea de-a doua, iar obiectivul este bifat simplu și ușor. Sau, pentru obiectivul ”îmi doresc să îmi fac zilnic timp pentru mine” este de folos doar un cronometru setat pentru o perioadă anume de timp, care trebuie petrecut în liniște și cu gânduri calme. Un alt chestionar a vizat optimizarea timpului, demers necesar pentru obținerea unui echilibru bun între viața profesională și cea privată. Pentru evitarea ”pierderii timpului”, cei prezenți la cercul pedagogic au primit îndrumări cuprinzătoare și de folos. Articol aparut în editia print a jurnalul de Ilfov nr. 703
Un eveniment de amploare va avea loc în weekend la Buftea, unde zeci de tineri călăreți din întreaga lume se vor întâlni pentru a concura în cadrul unui campionat mondial de anduranță ecvestră. Potrivit jurnaluldeilfov.ro, acest campionat reunește pentru prima dată un număr record de 30 de țări, depășind considerabil edițiile anterioare, în special cele din Italia și Franța.
Concursul se va desfășura în zona lacurilor și spațiilor verzi din Buftea,
.
cele 181 de ani de la fondarea inspectoratului pentru situații de urgență "dealul spirii" București-Ilfov
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, cea mai mare unitate de intervenție din țară, gestionează anual aproximativ 22% din totalul intervențiilor de urgență, a declarat ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia aniversării celor 181 de ani de la înființare.
Potrivit ministrului, această capacitate de intervenție ridicată a fost construită în urma unei reforme curajoase,
.
Rezultatele turneului de handbal juvenil de la Buftea
Cea de-a patra ediție a turneului Bestal Olympic Summer Cup s-a încheiat cu succes, reunind opt echipe din întreaga țară. Cele participante au fost CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Olympic RFH Buftea, CS Județean Prahova, Marta Baia Mare, CSM Ploiești, Kids Tampa Brașov și Viitorul Pantelimon. Pe parcursul zilei, publicul a putut urmări meciuri intense, pline de emoție și spectacol.
Trofeul a fost
.
Reformarea administrației publice în Ilfov: reducerea numărului de posturi și noi reguli de angajare
Inițiativa guvernamentală de reformare a administrației publice anunță o reducere semnificativă a personalului din instituțiile locale și centrale, potrivit unui articol publicat în jurnaluldeilfov.ro. Aproximativ 40.000 de funcții urmează să fie eliminate, conform estimărilor Ministerului Dezvoltării, informează vicepremierul Tanczos Barna.
Potrivit acestuia, prefecturile vor fi obligate să reducă cu 20% numărul de posturi ocupate, iar criteriile de reorganizare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.