Distrigaz Sud Rețele, suspect în ancheta exploziei din Rahova, respinge concluzii definitive
Inapoi

Distrigaz Sud Rețele, suspect în ancheta exploziei din Rahova, respinge concluzii definitive

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Distrigaz Sud Rețele, suspect în ancheta exploziei din Rahova, respinge concluzii definitive

Compania Distrigaz Sud Rețele a anunțat că nu există încă o concluzie tehnică definitivă privind cauzele exploziei din cartierul Rahova, soldată cu trei victime și 15 răniți. „Această durere ne obligă să dăm dovadă de cea mai mare transparenţă şi de un simţ profund al responsabilităţii”, declară reprezentanții companiei.

Luni, au avut loc opt percheziții în București, Ilfov, Prahova și Teleorman, iar șase persoane au fost conduse la audieri în dosarul penal deschis pentru distrugere din culpă cu urmări grave. Anchetatorii au ridicat documente și dispozitive de stocare, în cadrul cercetărilor ce continuă pentru stabilirea circumstanțelor exploziei.

Distrigaz Sud Rețele subliniază că a respectat normele legale și obligațiile de siguranță și este pregătită să colaboreze și să își asume răspunderea dacă se vor identifica deficiențe. „Avem încredere în statul de drept şi în capacitatea justiţiei de a desfăşura o anchetă riguroasă”, menționează compania, potrivit digi24.ro.

Chestorul Cristian Gheorghe a confirmat că o percheziție este în desfășurare la sediul operatorului de distribuție gaze naturale implicat, respectiv Distrigaz. Ancheta vizează faptele penale în urma exploziei grave din 17 octombrie, iar rapoartele vor fi analizate pentru a se stabili cu exactitate responsabilitățile.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe