Galerie Foto O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
Inapoi

Galerie Foto O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Postat pe 24 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 17 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Când Kema Ward-Hopper și logodnicul ei de atunci, Nicholas Hopper, ambii din SUA, au decis să se căsătorească în Costa Rica, nu își imaginau că se vor muta acolo câțiva ani mai târziu. Dar o serie de evenimente devastatoare i-au condus pe ei și pe fiica lor Aaralyn, acum în vârstă de 15 ani, spre o nouă viață în „zona albastră” a țării din America Centrală, una dintre regiunile lumii în care oamenii trăiesc mult și sunt sănătoși. Kema a fost diagnosticată cu cancer la sân cu câteva luni înainte de nunta lor din 2016. „Începusem tratamentul... Dacă vezi imagini de la nunta mea, nu aveam păr și nu arătam prea bine. Eram bolnavă”, a povestit ea pentru CNN Travel. Cu toate că nu se simțise bine înainte de a pleca spre Costa Rica pentru ziua cea mare, Kema a observat că îi crescuse nivelul de energie în perioada în care s-a aflat acolo. „M-am simțit cel mai bine de când fusesem diagnosticată. Apoi ne-am întors și m-am simțit din nou rău. Acesta a fost primul semn că era ceva special în Costa Rica”, a spus femeia. După nuntă a avut două intervenții chirurgicale, timp în care familia stabilită în Houston, Texas, încerca să-și revină la normal. Dar după puțin timp au suferit o nouă lovitură majoră, când casa lor a fost distrusă de un uragan, în august 2017. „Am fost operată și apoi uraganul a lovit în Houston. Așa am ajuns să ne pierdem casa. Ni s-au întâmplat o mulțime de lucruri rele”, a mai spus femeia. După ce s-au chinuit să-și găsească o casă nouă, cei doi soți și-au dat seama că nu se mai simțeau legați de Houston și au decis să facă o schimbare. „Soțul meu a venit cu ideea să plecăm din țară”, a povestit Kema. Inițial aveau în vizor patru posibile destinații: Ghana, Suedia, Mexic și, desigur, Costa Rica. Au ales, în final, Costa Rica, pentru că au fost impresionați de sistemul de sănătate și de educație din țară, precum și de protecția mediului, Costa Rica fiind prima țară tropicală care a inversat defrișarea. „De când am plecat de acolo din luna de miere, am simțit că vrem să ne întoarcem acolo. Există o energie deosebită în Costa Rica”, a spus ea. Costa Rica este la mai puțin de patru ore de zbor de Houston, iar acesta a fost un motiv în plus pentru a alege această destinație. Spune că în cazul în care ar fi făcut o altă alegere pregătirile ar fi durat mai mult. În 2018, la aproximativ opt luni după ce au decis să se mute în Costa Rica, cei doi soți au ajuns în Pueblo Nuevo, o localitate din Peninsula Nicoya, una dintre zonele albastre ale lumii, alături de Loma Linda din California, Sardinia din Italia, Okinawa din Japonia și Ikaria din Grecia. „Eu și soțul meu am ajuns primii aici și am stat primele șase săptămâni fără fiica noastră”, a spus Kema, explicând că au avut nevoie de timp ca să închirieze casă și să semneze actele necesare. Între timp, s-au bucurat de o a doua lună de miere. Și-au petrecut timpul îngrijindu-și grădina, întâlnindu-se cu localnicii și obișnuindu-se cu noul peisaj. „A fost o aventură. Amintirile din acea perioadă sunt foarte plăcute. Când ne-am întors cu fiica noastră, era sezonul ploios și a urmat o altă aventură”, a mai spus ea. Întrucât intraseră în Costa Rica cu vize turistice, li s-a permis să rămână în țară doar 90 de zile, așa că o perioadă se întorceau în mod regulat în SUA pentru a-și reînnoi vizele. Kema vorbea deja spaniola, ceea ce a ajutat familia să facă tranziția mai rapidă. „Nu știu dacă am fi obținut unele dintre ofertele pe care le-am obținut dacă nu am fi avut capacitatea de a comunica”, spune ea, adăugând că soțul ei, care conduce o afacere de logistică, a învățat între timp și el limba spaniolă. Pe măsură ce familia se instala în Costa Rica, Kema era deosebit de impresionată de sentimentul puternic al comunității din țară. „Am avut o idee despre ceea ce credeam că este comunitatea, dar aceasta a fost complet schimbată când am ajuns aici și am văzut ce înseamnă cu adevărat o comunitate”, spune ea. „Localnicii ne-au ajutat, indiferent dacă ne cunoșteau sau nu... A fost uimitor. Comunitatea s-a îngrijit cu adevărat de noi”. Aaralyn, fiica lor, s-a adaptat foarte repede și i-a plăcut să petreacă practic toată ziua pe plajă și să facă drumeții. „Eu și soțul meu am simțit amândoi că a reușit să aibă o copilărie așa cum am avut-o noi în anii 80 și 90”, spune ea. „E incredibil să poți să ieși afară și să te joci fără să fii urmărit în permanență de părinți”, a povestit Kema. De asemenea, toți trei s-au simțit mai energici, lucru pe care Kema îl pune pe seama accesului facil la fructe și legume proaspete, netratate, la alimente integrale și la aer curat. „Cred că beneficiile pentru sănătate ale zonei albastre apar pe parcurs, dar am observat că ne simțim mai bine când suntem aici”, a remarcat ea. În august 2019, Kema a aflat că este însărcinată cu al doilea copil, deși nu credea că acest lucru se va mai întâmpla vreodată. Când pandemia de Covid-19 a lovit toată lumea în 2020, familia a primit acordul de a rămâne în Costa Rica cu vizele turistice, pe perioadă nedetermită. Kema l-a născut pe fiul lor, Nicolai, în casa lor din Pueblo Nuevo, în aprilie 2020. Chiar dacă familia din SUA nu a putut să-i fie alături din cauza restricțiilor, Kema spune că nașterea în Costa Rica s-a dovedit a fi o experiență minunată. Din păcate, sora ei a murit subit câteva luni mai târziu, iar din cauza restricțiilor și a faptului că Nicolai s-a născut în Costa Rica, nu au putut să meargă în SUA ca să fie alături de familie. „Acesta a fost un moment foarte greu din viața noastră, dar comunitatea locală s-a adunat în jurul nostru și ne-am simțit iubiți și ajutați. Acesta este genul de comunitate în care trăim”, a spus ea. Între timp, familia s-a mutat într-o casă mai mare din Nicoya și este decisă să mai rămână în Costa Rica. Pentru Kema, unul dintre cele mai pozitive aspecte ale stilului de viață din Costa Rica este modul în care copiii sunt implicați în aproape fiecare aspect al vieții de zi cu zi. „Ei își iubesc copiii. Este o națiune foarte orientată spre familie. Familiile cu siguranță sunt pe primul loc”, spune Kema. Femeia, care s-a vindecat de cancer de câțiva ani, s-a adaptat la un stil de viață cu un ritm mai lent și a învățat să fie mai relaxată. „În SUA, totul este super rapid”, spune ea, subliniind că a trebuit să învețe să înceteze să-și mai ceară scuze de fiecare dată când întârzie câteva minute. Speranța medie de viață în Nicoya este de aproximativ 85 de ani, iar în regiune trăiesc mulți centenari. „Sunt încântați să vorbesc cu ei”, spune Kema, remarcând că este impresionată să vadă modul în care familiile locale au grijă una de cealaltă, iar bătrânii au grijă de tineri și invers. „Vârstnicii iar parte la îngrijirea nepoților și strănepoților, pentru că sunt într-o formă foarte bună”, spune ea. „Și sunt așa pentru că sunt oameni harnici, merg mult și se ocupă de multe lucruri și mănâncă foarte bine. Cred că toate aceste lucruri contribuie la viața lor lungă”, a mai spus femeia. „Ei nu încearcă să îndepărteze natura pentru a putea exista, există împreună cu natura. Cel puțin acolo unde locuim”, a mai povestit ea. În timp ce Kema spune că există beneficii incredibile în a trăi în Costa Rica, acest lucru nu este neapărat mai accesibil decât în SUA: „Costa Rica este cea mai scumpă țară din America Latină. Dar cred că asta depinde și de felul în care vrei să trăiești”. Costul vieții în zonele țării în care există mulți expați este comparabil cu cel din SUA, apreciază ea. „Acolo unde trăim, ar fi mult mai scump dacă am avea aceeași calitate a vieții ca în Houston. Deci, pentru noi, este mai accesibil, dar devine tot mai scump pe măsură ce mai mulți oameni se mută în Costa Rica. Dar există încă locuri în care poți să mergi și să trăiești mai ieftin. Însă nu sunt cele mai populare locuri”, a mai explicat ea. După câțiva ani de Costa Rica, Kema este încă la fel de uimită de natura sa incredibilă și este recunoscătoare pentru ceea ce vede în fiecare zi. Kema, soțul ei și fiica lor au devenit rezidenți permanenți în Costa Rica după nașterea lui Nicolai, care este cetățean costarican. Deși nu doresc să se întoarcă în SUA, lui Kema îi lipsesc prietenii și familia, iar uneori tânjește după o iarnă tradițională din SUA. „Când vine Crăciunul, mi-ar plăcea să-mi pun șosete și un hanorac mare și să mă retrag într-un loc confortabil, cu o cană de ciocolată caldă, în timp ce afară este frig. Însă nu se poate întâmpla asta aici, pentru că este foarte cald de Crăciun”, spune ea. Familia nu intenționează să rămână în Costa Rica în permanență. „Cred că Costa Rica va fi baza noastră, dar avem planuri de a călători și în alte părți ale lumii”, adaugă Kema, explicând că se gândesc să petreacă perioade de timp și în Columbia și Brazilia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

18:33

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 752

Recent, s-a anunțat despre un eveniment important care va avea loc în Ilfov. Organizat de autorități, acesta are ca scop promovarea culturii și educației în comunitate. Conform jurnaluldeilfov.ro, organizatorii se așteaptă la o participare mare din partea locuitorilor. În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate multe activități, inclusiv ateliere pentru tineri și expoziții de artă. De asemenea, vor fi organizate sesiuni de discuții cu experți în diverse domenii, care vor împărtăși
Image Description

18:06

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov

Un nou articol a fost publicat în Jurnalul de Ilfov, nr. 752, în ediția print, aducând în discuție subiecte de interes pentru cititori. Conform sursei, informațiile prezentate sunt relevante pentru comunitate și reflectă evenimentele curente din județul Ilfov. Redactorii au selectat cu atenție temele dezbătute, punând accent pe problemele importante pentru cetățeni. În acest context, sunt evidențiate inițiativele locale și implicarea autorităților în soluționarea acestora. În ediția recentă, cititorii pot găsi articole diverse
Image Description

17:43

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 752

Recent, diverse probleme au fost aduse în discuție privind educația din România. Conform unor studii, nivelul de educație a suferit semnificativ în ultima vreme, iar specialiștii subliniază necesitatea unor reforme urgente. Potrivit unei analize realizate de mai mulți experți, sistemul educațional se confruntă cu dificultăți majore, inclusiv lipsa de resurse și metode de predare depășite. Aceștia notează că abordările tradiționale nu mai sunt suficient de eficiente în a răspunde nevoilor elevilor
Image Description

17:38

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 752, ediția print

Se anunță noi măsuri pentru îmbunătățirea infrastructurii din Ilfov. Conform informațiilor de la jurnaluideilfov.ro, autoritățile locale intenționează să investească în modernizarea drumurilor și a rețelelor de apă. Primarul a declarat: „Este esențial să ne preocupăm de calitatea vieții cetățenilor și, prin aceste lucrări, vom face un pas important în această direcție.” Proiectele propuse urmează să fie discutate în ședința consiliului local din următoarea săptămână. O altă inițiativă vizează crearea de noi spații
Image Description

17:35

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 752, ediția print

Recent, s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul educației locale, conform informațiilor prezentate de jurnaluldeilfov.ro. Noile inițiative au ca scop îmbunătățirea sistemului de învățământ și creșterea calității educației pentru elevi. În acest context, autoritățile locale au anunțat planuri de modernizare a infrastructurii școlare. Aceste măsuri includ renovarea clădirilor vechi și dotarea sălilor de clasă cu tehnologie modernă. De asemenea, se preconizează organizarea unor cursuri de formare pentru profesori. Aceste cursuri vor ajuta cadrelor
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:03

- Olt - Scrisoarea celor șapte foști ambasadori ai SUA în România: ”Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO”

Șapte foști ambasadori ai Statelor Unite în România avertizează într-o scrisoare comună că apartenența la Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite sunt în pericol, în contextul alegerilor prezidențiale din 18 mai. Cei șapte foști ambasadori, care au servit sub administrații democrate sau republicane, sunt: Alfred Moses, James Rosapepe, Michael Guest, Nicholas Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman. Potrivit acestora, românii se confruntă cu o alegere istorică
Image Description

14:02

- Nationale - Ce spune Ilie Bolojan despre funcția de premier, dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Sunt dispus să purtăm o discuţie serioasă”

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a spus că, în eventualitatea în care Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, va ajunge la Palatul Cotroceni, este dispus să poarte o discuţie serioasă pentru a se ajunge la o soluţie de guvern stabil. El a mai spus într-un interviu la Europa Liberă că PSD are legitimitatea să ceară orice poziţie, având în vedere forţa parlamentară a acestui partid, şi că „ar
Image Description

14:00

- Gorj - Pedalare cu dosar penal: Gorjean de 36 de ani, prins cu bicicleta furată

Un bărbat de 36 de ani din județul Gorj a fost reținut de polițiștii din Aiud după ce a sustras o bicicletă din parcarea unui supermarket din municipiu. Acesta a fost depistat pe strada Morii, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, fără a putea justifica proveniența acesteia. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în data de 9 mai 2025. Polițiștii de investigații criminale din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete