Apocalipsa plantelor în Europa: Cum au ajuns tot mai multe boli și dăunători din țări străine să distrugă recoltele din UE
Inapoi

Apocalipsa plantelor în Europa: Cum au ajuns tot mai multe boli și dăunători din țări străine să distrugă recoltele din UE

Postat pe 25 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Plantele se sufocă încetul cu încetul, se ofilesc și se usucă în cantități uriașe, lăsând în urmă frunze moarte și scoarțe decolorate care creează un ocean monocromatic. De la livezile antice de măslini și până la culturile de legume rădăcinoase, dăunătorii introduși accidental în Europa prin sistemul deschis de importuri al Uniunii Europene provoacă pagube de miliarde de euro, relatează The Guardian. De când oamenii de știință au descoperit Xylella fastidiosa în 2013 în Apulia, Italia, bacteria a ucis o treime din cei 60 de milioane de măslini care creșteau într-o regiune ce producea cândva aproape jumătate din uleiul de măsline al Italiei. Mulți dintre acești măslini aveau peste 100 de ani. Fermele au încetat producția, morile unde se macină măslinele au dat faliment, iar turiștii au început să evite zona. Fără niciun leac la orizont, bacteria a provocat deja pagube de aproximativ 1 miliard de dolari. „Cea mai mare parte din teritoriu a fost distrusă complet”, spune Donato Boscia, un virusolog de plante și cercetător-șef specializat în bacteria Xylella la Institutul pentru Protecția Sustenabilă a Plantelor din Bari. Un deceniu mai târziu și la fel de departe de a găsi o soluție, pericolul este tot mai mare pentru plantele din Europa, din cauza bacteriei Xylella și a altor boli și dăunători: în februarie 2024, cercetătorii din Apulia au descoperit o nouă subspecie a bacteriei Xylella care a anihilat podgoriile din SUA și care nu mai fusese detectată până acum în Italia. Pentru mulți fermieri, oameni de știință și oficiali, boala este emblematică pentru o problemă mult mai extinsă: dificultățile pe care UE le întâmpină în încercarea de a opri introducerea acestor boli devastatoare pentru plante, în ciuda eforturilor de reglementare făcute în ultimul deceniu. Noi informații analizate de The Guardian arată că zeci de epidemii nou-introduse în natură sunt detectate în UE în fiecare an, în timp ce fermierii și oamenii de știință se chinuie să limiteze efectele patogenilor care au apărut în anii trecuți. Pe măsură ce clima continuă să se încălzească, cercetătorii avertizează că situația va deveni din ce în ce mai gravă. În medie, 70 de focare noi de epidemii au fost depistate în fiecare an în perioada 2015-2020, în ciuda reglementărilor adoptate în 2016 pentru oprirea lor. Cu toate că mai multe state membre au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea epidemiilor care afectează plantele, oamenii de știință, epidemiologii de plante și agronomii spun că nu este destul. UE are un sistem deschis de importuri: tot ceea ce nu este cunoscut ca fiind dăunător poate intra. Unele țări, precum Noua Zeelandă și Chile, au optat pentru un sistem închis: totul este considerat dăunător până când nu se demonstrează contrariul. Datele arată că bacteria Xylella a venit din America Latină și, cel mai probabil, a venit odată cu plantele ornamentale de cafea, trecând prin Olanda. În jur de 30 de miliarde de plante cu rădăcini și fără, butași, bulbi și țesuturi au venit din terțe țări între 2005 și 2014, în special prin porturile olandeze. Potrivit lui Alberto Santini, un patolog forestier de la Consiliul Național de Cercetare din Italia, acest sistem deschis a lăsat să pătrundă în UE un număr alarmant de dăunători și boli de plante din alte țări. „Dacă îți cunoști inamicul, poți să încerci să îl oprești să intre în țara ta”, spune Santini, care adaugă că mulți patogeni sunt inofensivi în alte părți pentru că ecosistemele au evoluat odată cu ei. În timp ce Xylella nu afectează arborii de cafea din Costa Rica, bacteria s-a răspândit rapid când a dat de măslinii din sudul Italiei nepregătiți pentru un astfel de dăunător. Trioza erytreae, o insectă care se hrănește din seva pomilor, amenință citricele din Portugalia; o bacterie care infectează morcovii și țelina a stârnit îngrijorare pe întreg continentul; Hymenoscyphus fraxineus omoară frasinii din Polonia. Mulți oameni de știință se tem că acești dăunători se vor răspândi și mai repede din cauza crizei climatice care face ca Europa să devină tot mai caldă și mai primitoare pentru dăunătorii plantelor veniți din afara continentului. Unele plante, precum vița de vie, este supusă unor verificări mai stricte, însă altele, în special plantele ornamentale, sunt tratate cu mai multă indulgență, ceea ce crește riscul ca ele să introducă noi dăunători din afara Europei. Paleții de lemn, vânzarea de plante pe internet și călătorii veniți din țări străine care transportă plante și fructe interzise sunt de multe ori de vină pentru apariția noilor boli ale plantelor în Europa, potrivit cercetătorilor. În timpul verificărilor, doar probele obținute de la în jur de 2% din plantele importate sunt luate în considerare, potrivit regulilor internaționale în vigoare, ceea ce face imposibilă detectarea tuturor insectelor, bacteriilor și a virusurilor care ar putea fi introduse prin principalele porturi din UE. Inspectorii din Olanda spun că prevenirea răspândirii bolilor nu ar trebui să fie doar responsabilitatea importatorilor și că se așteaptă ca și țările exportatoare din Africa, Asia și America Latină să facă verificări stricte. Costul economic ar putea fi unul destul de mare pentru UE dacă ar schimba sistemul importurilor, însă la fel de mare este și prețul pagubelor provocate de bolile și dăunătorii străini. Ce preț poți să pui pe o pădure de frasini distrusă de dăunători?
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

22:01

Continuă activitățile de promovare a integrității. Oferirea sau primirea de mită se pedepsesc cu închisoarea

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print Pe 6 august 2025, în intervalul orar 11:00-12:00, la sediul din Mall Park Lake București al Serviciului Public Comunitar pentru Pașapoarte Ilfov, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov au discutat cu oamenii prezenți despre prevenirea corupției, încurajându-i să nu ofere mită în schimbul obținerii de diferite servicii (și evident, discutând
Image Description

14:47

Cei mai buni oameni de pe pământ adoptă!

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print La finalul zilei, câteva suflețele (9 căței și 3 pisicuțe) au plecat la noile lor căsuțe, alături de oameni care au promis să le iubească, să le îngrijească, să fie parte din familiile lor. Adoptatorii au primit pentru animăluțe multă hrană de bună calitate și diferite cadouri. În plus, blănoșii au plecat vaccinați, sterilizați, microcipați, cu carnete de sănătate la
Image Description

13:44

Cucii din Brănești, ambasadori ai tradițiilor românești la Festivalul Internațional ”Identidades” din Sardinia

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print Evenimentul din ­Fonni a reunit grupuri din peste zece țări, printre care Franța, Spania, Portugalia, Croația, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Serbia, India și Mexic, alături de numeroase formații locale din Sardinia și din alte regiuni ale Italiei. România a fost reprezentată cu onoare de un grup de cuci din Brănești, participanți la eveniment la invitația președintelui Asociației Culturale ­”Urthos e Buttudos”
Image Description

17:49

Comuna Ștefăneștii de Jos accelerează finalizarea noilor școli. Primarul Mircea Gheorghiţă monitorizează zilnic lucrările de construcţie

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print În Ștefăneștii de Jos, educația este tratată ca infrastructură de prioritate zero. Monitorizarea zilnică, insistența pe corectitudine și promisiunea livrării unor spații moderne pentru învățământ plasează administrația într-un registru de responsabilitate aplicată, nu doar de imagine. Școala gimnazială din Șos. Ștefănești nr. 147 este în centrul celei mai intense mobilizări edilitare din ultimii ani. După o serie de amânări cauzate
Image Description

16:31

Anul școlar începe cu unități de învățământ noi și ultramoderne. Campusul preuniversitar ”Prof. Gheorghe Costaforu” din Popești-Leordeni își deschide porțile în septembrie

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print În această perioadă, până la finalul lunii august, sunt deschise înscrierile pentru toate nivelurile de învățământ din cadrul campusului, dar și pentru ocuparea posturilor didactice și nedidactice necesare funcționării acestuia. Un proiect necesar într-un oraș în expansiune Popești-Leordeni este unul dintre cele mai dinamice orașe din Ilfov, cu o populație în creștere accelerată. În ultimul deceniu, mii de familii tinere
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete