Înapoi la știri

Infrastructură rutieră modernă-investițiile în reabilitarea și modernizarea străzilor orașului Pantelimon sunt o certitudine

05 Jun 2024
9 minute min
Maria Simionescu
Infrastructură rutieră modernă-investițiile în reabilitarea și modernizarea străzilor orașului Pantelimon sunt o certitudine
85% dintre străzile aflate în totalitate în domeniul public sunt fie asfaltate, fie incluse în proiecte viitoare de modernizare ”Împreună am parcurs un drum plin de provocări și realizări, și împreună am reușit să facem pași importanți în dezvoltarea orașului nostru. Știu că infrastructura rutieră din Pantelimon nu este întotdeauna la nivelul pe care ni-l dorim cu toții. Ne-am dezvoltat mult și continuăm să investim, să găsim finanțări și să depunem proiecte pentru reabilitări și modernizări ale străzilor noastre. Vreau să vă asigur că nu am lăsat și nu voi lăsa niciodată în urmă această importantă arie de investiții”, a declarat primarul orașului Pantelimon Marian Ivan, care a prezentat câteva dintre investițiile în derulare sau pregătite de implementare. Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.705 Edilul s-a referit la ”modernizarea străzilor Armatei, Călărași și Intr. Răscoalei” – ”un proiect care deja a obținut finanțare, urmând să începem licitația pentru atribuire. Lucrările vor viza conectarea Str. Tractorului cu Str. Răscoalei și vor fi realizate în asociere cu Consiliul Județean Ilfov. Contractul de asociere a fost deja semnat și aprobat de către Consiliul Local Pantelimon. ”Modernizare străzi lot I, II, III și IV” este un alt proiect, care vizează 41 de străzi, pentru care am depus cerere de finanțare prin programul ”Anghel Saligny”. Aceste străzi reprezintă restul celor rămase neasfaltate ce aparțin în totalitate domeniului public. Este vorba de străzile: Mihail Sadoveanu, Grigore Ghica, Sf. Pantelimon, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir, Aleea Mihai Viteazu, Sf. Calinic, Intr. Mioriței 1 – alee pietonală, Intr. Mioriței 2 – alee pietonală, Binelui, Nerei, Bufniței, Pasărea Colibri, Pasărea Phoenix, Stârcului, Lopătarului, Struțului, Califarului, DE281/1, Șoimului, Flamingo, Ialomița, Zăganului, Ibisului, Măceșului, Cătinei, Rozelor, Mimozelor, Daliilor, Ambroziei, Ecaterina Mihailă, Freziilor, Iași, Lămâiței, Recaș, Roman, Speranței, Sinaia, Vama Veche, Ion Rațiu, DE786 (viitoare 1 Mai). Avem garanția ca o parte vor fi aprobate și finanțate anul acesta. Reabilitarea străzilor: Revoluției, Libertății, Toporași, Ion Șulea, Mihai Eminescu, N. Grigorescu și Câmpului reprezintă o altă prioritate în infrastructura rutieră, pentru care suntem în proces avansat de obținere a finanțării de la Compania Națională de Investiții. Proiectul acesta înseamnă reabilitarea străzilor adiacente din zona veche a orașului. Tot prin colaborarea cu Consiliul Județean am depus scrisoarea de finanțare pentru modernizarea Str. Siretului și zona de acces către bază sportivă și locuințele sociale. M-am angajat să fac din Pantelimon un oraș în care fiecare stradă este asfaltată, în care fiecare cartier beneficiază de o infrastructură de transport adecvată și în care noi toți să ne putem deplasa în siguranță și confort. În acest moment, 85% din străzile aflate în totalitate în domeniul public sunt fie asfaltate, fie incluse în proiecte viitoare de modernizare. Rugămintea către cetățenii orașului este aceea ca, dacă locuiesc pe o stradă privată sau parțial privată, să cedeze cota parte a drumului către Primăria Pantelimon. Noi venim în sprijinul lor, achitând toate taxele notariale necesare acestei proceduri. Doar așa – când este integral în domeniul public – putem include strada respectivă în proiecte viitoare de modernizare și introducere a utilităților”, a mai precizat primarul orașului Pantelimon. Front de lucru pe străzile Drumul Gării și Armatei Pe Str. Drumul Gării au început lucrările de modernizare și asfaltare, acestea făcând parte din pachetul de 19 străzi care se modernizează cu finanțare prin programul național de investiții ”Anghel Saligny”, Str. Drumul Gării fiind a treia stradă pe care au demarat lucrările. Se va mai lucra, în proiect, pe Dunării, Siretului, Dumitru N. Dumitru, DE, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Condorului, Corbului, Șoimului, Acvilei, Vulturului, Cocorului, Zăganului, Tineretului, Egretei, Cocostârcului, Galați, Batalionului. Consiliul Local al orașului Pantelimon a aprobat, de asemenea, proiectul propus de primarul Marian Ivan, pentru asocierea cu Consiliul Județean Ilfov în vederea finanțării lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare pluvială pe Strada Armatei. Bugetul de la Consiliul Județean va acoperi 90% din valoarea totală a lucrărilor, iar bugetul local al orașului Pantelimon va asigura restul de 10%. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 6 luni de la momentul atribuirii contractului. Aceste lucrări sunt premergătoare asfaltării și modernizării întregii străzi Armatei. Prima clinică de stat, de tip ambulatoriu, în Pantelimon! Un proiect important pentru toți locuitorii orașului Pantelimon este construirea unei unități sanitare publice de tip ambulatoriu și screening! Acesta urmărește să ofere acces la servicii medicale de calitate și diverse, pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale tuturor locuitorilor orașului Pantelimon. Ce va include această nouă unitate medicală? Explorări funcționale/Radiologie intervențională, Compartiment primiri urgențe adulți/copii, Ortopedie – traumatologie/Chirurgie vasculară, Urologie/Chirurgie și Ortopedie pediatrică, Oncologie/Îngrijiri palliative, Nefrologie/Dializă, Geriatrie/Boli cornice, Psihiatrie/Toxicologie. Așadar, secții care vor asigura o gamă completă de servicii medicale, astfel încât fiecare persoană să primească îngrijirea de care are nevoie, mai aproape de casă. Construcția se va desfășura pe o suprafață de 1.250 mp, cu regim de înălțime Subsol + Parter +2 Etaje și va fi amplasată în zona unității militare.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Tradiții revive la „Șezătoarea tradițională – Acasă, la rădăcină” în Buftea

Evenimentul „Șezătoarea tradițională – Acasă, la rădăcină” a oferit publicului o seară dedicată cântecului, dansului și obiceiurilor tradiționale, organizată cu sprijinul special al profesoarei Petronela Șfabu. Potrivit jurnaluldeilfov.ro, spectacolul a reunit grupuri folclorice și elevi, toate contribuind la o atmosferă reminiscentă a șezătorilor de altădată.

Actualitate

Președintele PNL Ilfov încurajează inițiativa parlamentarilor pentru comunități

Președintele PNL Ilfov a lansat un apel către parlamentarii locali să propună amendamente menite să sprijine dezvoltarea comunităților din regiune. Conform jurnaluldeilfov.ro, acest demers vizează îmbunătățirea condițiilor de trai și atragerea de fonduri necesare pentru proiecte esențiale.

Actualitate

Clinceni celebrează femeile cu un eveniment dedicat de 8 Martie

Aniversarea femeilor din Clinceni a fost marcată printr-un eveniment special, dedicat cu ocazia zilei de 8 Martie. Aceasta reprezintă, fără îndoială, o tradiție apreciată în comunitate, având ca scop celebrarea mamelor, bunicilor, surorilor, prietenelor și colegelor.

Actualitate

Primăria Ștefăneștii de Jos a sărbătorit 8 Martie cu un eveniment special

La Primăria Ștefăneștii de Jos, doamnele și domnișoarele au fost întâmpinate de administrația locală cu trandafiri și felicitări, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Conform jurnaluldeilfov.ro, primarul Mircea Gheorghiță a transmis un mesaj special fiecărei participante, dorind ca toată lumea să aibă parte de o zi minunată, plină de bucurie.

Acasa Recente Radio Județe