Articol publicat în JUrnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print Delegația athonită, condusă de arhimandritul Efrem Koutsu, starețul Vatopedului, a fost întâmpinată cu bucurie și aleasă evlavie de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu ierarhi, preoți, monahi și mii de credincioși. În mod simbolic și plin de har, cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în apropierea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, întărind ideea comuniunii sfinților și a rugăciunii pentru unitatea credinței și a poporului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a numit aducerea acestor sfinte moaște ”un act de mare însemnătate spirituală” pentru Biserica și poporul român. Prezența capului Sfântului Ioan Gură de Aur în inima Capitalei a fost prilej de închinare, dar și o chemare la o ascultare mai adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu. ”Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur a fost vrednic să primească inspirație de la Sfântul Apostol Pavel pentru tâlcuirea Scripturii, tot astfel și noi suntem chemați să ne deschidem inimile pentru a asculta glasul lui Dumnezeu în viețile noastre”, a spus Preafericirea Sa. Unirea a doi mari sfinți Alăturarea acestor sfinte odoare a întărit, în chip simbolic și duhovnicesc, unitatea dintre sfinți și popor, dintre rugăciune și nădejde. Sfântul Ioan Gură de Aur, numit și Hrisostom adică ”Gură de Aur”, a trăit în secolul al IV-lea și a fost unul dintre cei mai mari predicatori și teologi ai Bisericii. Cuvintele lui, pline de putere, adevăr și dragoste pentru semeni, au fost ca niște izvoare de lumină pentru toți cei care căutau mântuirea. A crescut într-o familie nobilă din Antiohia, dar a ales calea smereniei și a ascezei. Timp de ani de zile a trăit în pustie, în rugăciune și post, îndurând grele nevoințe care i-au slăbit trupul, dar i-au întărit sufletul. A fost hirotonit preot și mai apoi patriarh al Constantinopolului, unde a dus o viață de luptă neîncetată împotriva nedreptății și a corupției morale. A fost exilat de mai multe ori și a murit în suferință, cu ultimele cuvinte pe buze: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Vindecări și întâmplări minunate În timpul ceremoniei din Catedrala Patriarhală, arhimandritul Efrem a împărtășit o mărturie cutremurătoare. O persoană care venise sprijinită în cârje să se închine la capul Sfântului Ioan Gură de Aur a plecat vindecată. Minunea s-a petrecut în tăcere, în simplitatea și curăția unei inimi care a crezut cu adevărat. Asemenea mărturii nu sunt puține. De-a lungul veacurilor, mulți credincioși au povestit cum, în urma rugăciunilor către Sfântul Ioan Gură de Aur, au primit alinare, luminare a minții, pace sufletească sau chiar vindecări ale unor boli considerate incurabile. În viața de zi cu zi, mulți oameni simpli, din sate și orașe, spun că atunci când se roagă Sfântului Ioan, simt că nu sunt singuri. Unii îl numesc ”păstorul celor neînțeleși” sau ”apărătorul celor nedreptățiți”. Cuvintele sale din predici și scrisori par scrise nu acum 1600 de ani, ci pentru vremurile noastre. Mesaj de speranță În acest an, în care s-au comemorat 251 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București, prezența capului Sfântului Ioan Gură de Aur a căpătat o semnificație aparte. ”Cei doi mari sfinți, deși trăitori în epoci diferite, se unesc în rugăciunea lor comună pentru poporul român și pentru întreaga Ortodoxie”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Este o unire ascunsă, dar simțită cu inima, între sfinți și oameni, între trecut și prezent, între Cer și pământ. O legătură care dă speranță, mai ales în vremuri grele, și ne amintește că nu suntem singuri. Aducerea capului Sfântului Ioan Gură de Aur la București a fost o clipă de binecuvântare, o respirație a Cerului coborâtă pe pământ. O mărturie adevărată că Dumnezeu nu uită niciodată poporul Său. Pentru cei care au fost acolo și s-au închinat, rămâne o amintire de suflet. Pentru cei care au aflat ulterior, rămâne o chemare la rugăciune și nădejde. Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne un ajutor și un îndrumător în încercările vieții. Și oricine i se roagă cu credință poate simți că, dincolo de cuvinte, îl ascultă o inimă mare de părinte și sfânt.