Peste 2 milioane de lei – aceasta este valoarea amenzilor aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna în prima jumătate a anului 2025, în urma a 555 de acțiuni de control desfășurate în județ. Printre neregulile constatate se numără produse expirate, etichete lipsă sau incorecte, lipsa autorizațiilor, practici comerciale înșelătoare și diferențe de preț între raft și casa de marcat. În total, au fost întocmite 480 de procese-verbale și emise 272 de avertismente. Potrivit comisarului-șef adjunct Onica Csaba, controalele au fost realizate atât pentru soluționarea reclamațiilor, cât și în baza unor tematici naționale și locale de control. În prezent, în județul Covasna activează trei comisari (Ioan Oltean, Mihai Septimiu Priboi, Nicolae Claudiu Proca), alături de comisarul-șef adjunct, însă o parte din personal este detașat și în județul Harghita, unde este disponibil un singur comisar. Cele 555 de acțiuni de control s-au împărțit astfel: Din aceste controale au rezultat 480 procese-verbale de constatare a contravenției, 272 de avertismente și amenzi în valoare de 2.000.353 de lei. În cadrul controalelor efectuate la prestatorii de servicii, au fost închise temporar 35 de unități de alimentație publică din cauza unor probleme de igienă. Printre deficiențele constatate anul acesta la nivel local se numără: Conform acestuia, în perioada ianuarie–iunie 2025, CJPC Covasna a înregistrat 108 reclamații: 25 întemeiate, 23 soluționate amiabil, 32 neîntemeiate, iar restul au fost redirecționate, retrase sau nesoluționabile. Au fost efectuate și 11 prelevări de produse pentru analize de laborator, dintre care 7 s-au dovedit neconforme. Cele mai multe reclamații vizează furnizorii de energie electrică, subiect ce va fi detaliat într-un articol viitor cu exemple concrete. Se încarcă...
Articol apărut în nr. 764, ediția print a Jurnalului de Ilfov Administrația din Ștefăneștii de Jos a demarat o serie de lucrări de amploare menite să asigure o acoperire de minimum 95% a comunei cu rețele funcționale de apă potabilă și canalizare menajeră. Printre cele mai avansate proiecte se numără cel privind extinderea rețelelor în 32 de străzi, finanțat din bugetul local și prin Programul Național Anghel Saligny, aflat în
.
Articol apărut în nr. 764, ediția print a Jurnalului de Ilfov Campania a fost parte a proiectului intitulat „Ne pasă de tânăra generație – acord pentru un viitor fără pericole!”, proiect ce vizează nu doar screeningul gratuit, ci și informarea populației cu privire la importanța controalelor medicale periodice și a educației pentru sănătate. Unitatea medicală mobilă a Fundației Renașterea a fost amplasată în curtea Centrului Medical Dobroești, pe strada Nicolae
.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 764 Există locuri care nu numai că ne rămân în suflet, ci ne cheamă înapoi, iar și iar, cu o blândețe aparte, asemenea unei mângâieri cerești. Pentru noi, echipa Jurnalului de Ilfov, biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aflată chiar în inima orașului care îi poartă numele, este unul dintre aceste locuri de suflet. În fiecare an, de hram, ne întoarcem
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.