Înapoi la știri

Video Imagini cu nava lovită de drone în Marea Neagră, după ce incendiul a fost stins. Explicații despre daunele suferite de Gas Lisbon

5 ore în urmă
2 minute min
Simona Stan
Au apărut primele fotografii cu Gas Lisbon, nava transportoare de gaze petroliere lichefiate, atacată de drone, în Marea Neagră, după ce incendiul de la bord a fost stins. Sorin Learschi, contraamiral de flotilă, a explicat la Digi24 daunele suferite de aparatul naval. Sorin Learschi a explicat că sunt destul de multe detalii care indică faptul că pupa navei a fost cea care a suportat incendiul provocat de lovirea cu drone. „În partea laterală, partea de jos, să spunem, pe bordaj, există două pete fără vopseaua care este normală, fapt ce indică existența unui incendiu în compartimentul care se află sub această structură, de unde se conduce nava și care asigură cazarea și toate facilitățile pentru personal. Partea îmbucurătoare este faptul că partea dinspre provă, cea din față, cea vopsită în roșu, este intactă și se pare că nu s-au creat condițiile ca aceste tancuri în care sunt cele aproape 3.800 de tone de propan, nu au fost afectate. Integritatea lor este bună”, a explicat contraamiralul Sorin Learschi la Digi24. Reamintim că în urma incendiului și a avariilor produse la nivelul suprastructurii, cei 17 membri ai echipajului s-au refugiat în prova navei GAS LISBON. Ulterior, aceștia au fost evacuați de echipele Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). După operațiunea de salvare, trei marinari au fost transportați la Spitalul Județean din Tulcea, iar ceilalți 14 au rămas în Sulina. Unul dintre marinarii răniți a murit. Bărbatul era internat la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea.
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe