Antony Blinken, discuții de mai multe ore în spatele ușilor închise cu ministrul chinez de externe, Wang Yi
Inapoi

Antony Blinken, discuții de mai multe ore în spatele ușilor închise cu ministrul chinez de externe, Wang Yi

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit vineri cu ministrul de externe chinez ,Wang Yi, la Beijing, pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Rusiei în Ucraina. Antony Blinken avea în program câteva ore de discuţii cu Wang Yi într-o întâlnire cu uşile închise la Casa de oaspeţi de stat Diaoyutai şi la un prânz de lucru, timp în care ce cele două părţi încearcă să menţină progresul în relaţiile bilaterale, în pofida unei agende ample şi spinoase, scrie Agerpres, preluând Reuters și AFP. Secretarul de stat american a declarat că speră că SUA şi China vor face „progrese”, în deschiderea discuţiilor cu ministrul chinez de externe Wang Yi, care a subliniat dezacordurile din ce în ce mai mari între cele două puteri. Aflat la a doua sa vizită în China în mai puţin de un an, Blinken a spus că va ridica probleme sensibile în timpul acestor discuţii, precum practicile comerciale ale Chinei, sprijinul Beijingului pentru Moscova sau chiar Taiwan. La rândul său, ministrul chinez de externe Wang Yi a subliniat că relaţiile dintre cele două puteri „încep să se stabilizeze” în urma unei întâlniri între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping la San Francisco, în noiembrie. Dar „se dezvoltă elemente negative” între Washington şi Beijing, a subliniat Wang Yi. „Relaţiile se confruntă cu tot felul de dificultăţi. Drepturile legitime de dezvoltare ale Chinei au fost oprimate în mod nejustificat, iar interesele noastre fundamentale sunt contestate”, a adăugat el. „Ar trebui China şi Statele Unite să continue să se mişte în direcţia corectă, cea a stabilităţii, sau să revină la o spirală descendentă?”, a întrebat el. „Aceasta este o problemă majoră cu care se confruntă ambele ţări şi una care ne testează sinceritatea şi capacităţile”, a răspuns tot șeful diplomației chineze. În deschiderea întâlnirii cu Wang Yi, Antony Blinken a spus că va fi „foarte clar, foarte direct”, adăugând, de asemenea, că speră în „progrese în problemele asupra cărora preşedinţii noştri au convenit”. Cele două ţări ar trebui să fie „cât mai clare posibil în domeniile în care sunt diferenţe, cel puţin pentru a evita neînţelegerile şi calculele greşite”, a declarat Blinken. „Aceasta este cu adevărat o responsabilitate comună pe care o avem nu numai faţă de propriul popor, ci şi pentru oamenii din întreaga lume”, a insistat el. Sosit miercuri în China, şeful diplomaţiei americane a făcut o primă oprire la Shanghai şi a aterizat la Beijing joi după-amiază. Până acum nu a fost anunţată o primire a secretarului de stat american de către preşedintele Xi Jinping. În timpul vizitei anterioare a şefului diplomaţiei americane la Beijing, în luna iunie, organizarea unei astfel de primiri a fost însă făcută publică în ultimul moment.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din ilfov

-
-

22:01

Continuă activitățile de promovare a integrității. Oferirea sau primirea de mită se pedepsesc cu închisoarea

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print Pe 6 august 2025, în intervalul orar 11:00-12:00, la sediul din Mall Park Lake București al Serviciului Public Comunitar pentru Pașapoarte Ilfov, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov au discutat cu oamenii prezenți despre prevenirea corupției, încurajându-i să nu ofere mită în schimbul obținerii de diferite servicii (și evident, discutând
Image Description

14:47

Cei mai buni oameni de pe pământ adoptă!

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print La finalul zilei, câteva suflețele (9 căței și 3 pisicuțe) au plecat la noile lor căsuțe, alături de oameni care au promis să le iubească, să le îngrijească, să fie parte din familiile lor. Adoptatorii au primit pentru animăluțe multă hrană de bună calitate și diferite cadouri. În plus, blănoșii au plecat vaccinați, sterilizați, microcipați, cu carnete de sănătate la
Image Description

13:44

Cucii din Brănești, ambasadori ai tradițiilor românești la Festivalul Internațional ”Identidades” din Sardinia

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print Evenimentul din ­Fonni a reunit grupuri din peste zece țări, printre care Franța, Spania, Portugalia, Croația, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Serbia, India și Mexic, alături de numeroase formații locale din Sardinia și din alte regiuni ale Italiei. România a fost reprezentată cu onoare de un grup de cuci din Brănești, participanți la eveniment la invitația președintelui Asociației Culturale ­”Urthos e Buttudos”
Image Description

17:49

Comuna Ștefăneștii de Jos accelerează finalizarea noilor școli. Primarul Mircea Gheorghiţă monitorizează zilnic lucrările de construcţie

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print În Ștefăneștii de Jos, educația este tratată ca infrastructură de prioritate zero. Monitorizarea zilnică, insistența pe corectitudine și promisiunea livrării unor spații moderne pentru învățământ plasează administrația într-un registru de responsabilitate aplicată, nu doar de imagine. Școala gimnazială din Șos. Ștefănești nr. 147 este în centrul celei mai intense mobilizări edilitare din ultimii ani. După o serie de amânări cauzate
Image Description

16:31

Anul școlar începe cu unități de învățământ noi și ultramoderne. Campusul preuniversitar ”Prof. Gheorghe Costaforu” din Popești-Leordeni își deschide porțile în septembrie

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 766, ediția print În această perioadă, până la finalul lunii august, sunt deschise înscrierile pentru toate nivelurile de învățământ din cadrul campusului, dar și pentru ocuparea posturilor didactice și nedidactice necesare funcționării acestuia. Un proiect necesar într-un oraș în expansiune Popești-Leordeni este unul dintre cele mai dinamice orașe din Ilfov, cu o populație în creștere accelerată. În ultimul deceniu, mii de familii tinere
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
ilfov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul ilfov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete