Înapoi la știri

Monografia „Cernica - File de istorie” lansată într-un cadru elegant

26 Jun 2024
10 minute min
Maria Popescu
Monografia „Cernica - File de istorie” lansată într-un cadru elegant

Monografia „Cernica - File de istorie” lansată într-un cadru elegant

După o perioadă îndelungată de muncă asiduă pentru culegerea informațiilor și așternerea acestora pe hârtie, opera celor șase autori a prins viață și, mai mult decât atât, a fost pusă în lumina reflectoarelor într-un cadru elegant, așa cum se cuvine. Monografia "Cernica - File de istorie", ediția I, este un studiu științific de mare complexitate, o lucrare care cuprinde date și cifre din toate sferele vieții spirituale, sociale, economice, culturale și chiar sportive ale comunității comunei Cernica.

La realizarea acestui proiect extrem de important pentru comuna Cernica au contribuit autorii: Vasile Bolboja, Sterea Cristea, Nicolae Ciotoran, Lilian Iordache, Ilie Stelian și Cristin Peter. Pentru a stârni curiozitatea cititorilor, prezentăm mai jos capitolele ce alcătuiesc această lucrare deosebită:

  1. Prezentare generală
  2. Scurtă prezentare a satelor componente
  3. Istoria școlilor din comuna Cernica
  4. Istoria mănăstirilor din comuna Cernica
  5. Bisericile din comuna Cernica
  6. Tradiții, cultură, sport
  7. Comuna Cernica - Istorie contemporană
  8. Personalitățile comunei noastre
  9. Scurtă cronologie a principalelor evenimente
  10. Epilog

Monografia "Cernica - File de istorie" este un proiect susținut și realizat de Primăria Cernica, sub îndrumarea primarului Gelu Apostol și coordonat de Cristian Manea, în colaborare cu Asociația Vox Cernica (asociatia.voxcernica.ro). Mai exact, lucrarea "Comuna Cernica - file de istorie", în prima ediție, reprezintă o primă sinteză modernă a ceea ce se cunoaște, până acum, din punct de vedere istoric, despre comuna Cernica. Aceasta a fost realizată de mai mulți membri și colaboratori ai asociației și portalului cu același nume - voxcernica.ro, începând cu anul 2018, la inițiativa Primăriei Cernica, prin primar Gelu Apostol, și coordonată tehnic de către Cristian Manea, director la Club Sportiv Cernica.

De altfel, în cadrul portalului Vox Cernica, la rubrica "istorie locală", pot fi descoperite o întreagă pleiadă de articole și monografii/lucrări istorice, realizate de-a lungul timpului de mai mulți dintre învățătorii și preoții satelor din comuna Cernica, și nu numai. Cartea "Comuna Cernica - file de istorie", printre altele, pune în valoare lucrările acestor predecesori, astfel că cititorii au ocazia de a descoperi fragmente și noi detalii despre istoria comunei Cernica, a satelor sale, a școlilor și bisericilor acestora, organizarea teritorial-administrativă, a tradițiilor, obiceiurilor, mediului natural și a vieții locuitorilor acestei comune.

Unul dintre autori, Vasile Bolboja, a menționat că în carte cititorul poate găsi numeroase detalii oferite de realizatorii acestei lucrări, oameni care iubesc istoria. "Ar fi fost păcat, având această bogăție de documente și o comună cu o astfel de istorie, să nu facem efortul de a le pune cap la cap. Este o lucrare integrată, în care sunt prezentate cele cinci sate. Ne-am fixat la 200 de pagini, dar puteam pune 400 de pagini. Nu am vrut să diluăm informația. Oricum, cele mai importante evenimente petrecute în această comună istorică sunt prinse de noi", a spus Vasile Bolboja, mulțumind tuturor celor care au sprijinit realizarea cărții, cât și celor care au scris-o, inclusiv Cristea Stere, care din păcate a trecut în neființă.

Un alt autor, Stelian Ilie, a povestit cu amuzament că în încercarea sa de a realiza arbori genealogici și de a studia familiile, a avut ocazia să interacționeze mult cu dl. Sterea Cristea. "Mă interesau anumite persoane pentru a face arbori genealogici, să văd cum sunt familiile, cum s-au combinat. La un moment dat le-am făcut și teste ADN. Dl. Sterea nu a vrut să facă", a spus acesta.

Nicolae Ciotoran a menționat că, spre deosebire de colegii săi, el s-a simțit mult mai bine în sala de studiu a Arhivelor Naționale. "Acolo, dacă te prinde microbul cercetării, la un moment dat nu mai poți să ieși. Pur și simplu, intri în tot felul de detalii, ca să poți să pătrunzi mai adânc în istoria comunei. La un moment dat, nu puteam să citesc documentele mai jos de 1860, erau scrise în chirilică. A trebuit să merg la Facultatea de Istorie Chirilică, să urmez un curs de paleografie, de scriere veche. Cu cât descopeream un document legat de satele noastre, vechi, scris în chirilică, cu atât informația era mai prețioasă pentru mine", a spus Nicolae Ciotoran.

Primarul Gelu Apostol, inițiatorul proiectului, a povestit cum a luat naștere ideea cărții: "Eram cu dl. Ciotoran, căutam prin niște magazii și am dat peste niște hărți. Așa ne-a venit ideea să scriem cartea. După ce făcusem arhivarea, am găsit o hartă care ne arăta cum era comuna noastră la 1868. Adică, am dat peste o mică comoară pentru comuna noastră. Și atunci ne-a venit ideea de a face cartea, de a o scrie. Dacă această carte o să aibă succes - și eu cred că o să aibă - în rândul copiilor cel mai mult, ca să cunoască tradiția noastră, o să încercăm să facem și volumul II. Dacă tot mai avem de scris, să scriem până la 400 de pagini. Nu se știe niciodată peste ce comori o să mai dea dl. Ciotoran sau cei care vor citi cartea. Sper să completăm și cu spusele altor oameni. Vom avea nevoie și de fotografii vechi și sigur vom mai găsi pe la cei în vârstă, pentru a cunoaște tradițiile comunei Cernica. Să nu uităm că cele mai frumoase tradiții ale noastre au plecat de la papură și de la trestia pe care le aveam la îndemână", a spus primarul Gelu Apostol, menționând că, de fapt, această lucrare reprezintă o necesitate pentru locuitorii comunei Cernica.

Autorii cărții au subliniat că cea mai mare provocare în realizarea acestei lucrări a fost multitudinea informațiilor descoperite și necesitatea de a le selecta pe cele care să fie cu adevărat relevante și să rămână o bază pentru o lucrare viitoare despre istoria comunei Cernica.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Președintele PNL Ilfov încurajează inițiativa parlamentarilor pentru comunități

Președintele PNL Ilfov a lansat un apel către parlamentarii locali să propună amendamente menite să sprijine dezvoltarea comunităților din regiune. Conform jurnaluldeilfov.ro, acest demers vizează îmbunătățirea condițiilor de trai și atragerea de fonduri necesare pentru proiecte esențiale.

Actualitate

Clinceni celebrează femeile cu un eveniment dedicat de 8 Martie

Aniversarea femeilor din Clinceni a fost marcată printr-un eveniment special, dedicat cu ocazia zilei de 8 Martie. Aceasta reprezintă, fără îndoială, o tradiție apreciată în comunitate, având ca scop celebrarea mamelor, bunicilor, surorilor, prietenelor și colegelor.

Actualitate

Primăria Ștefăneștii de Jos a sărbătorit 8 Martie cu un eveniment special

La Primăria Ștefăneștii de Jos, doamnele și domnișoarele au fost întâmpinate de administrația locală cu trandafiri și felicitări, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Conform jurnaluldeilfov.ro, primarul Mircea Gheorghiță a transmis un mesaj special fiecărei participante, dorind ca toată lumea să aibă parte de o zi minunată, plină de bucurie.

Actualitate

Târgul de Mărțișoare din Glina, un eveniment de tradiție și caritate

Târgul de Mărțișoare organizat de școlile din comuna Glina a avut loc recent, promovând tradițiile românești și implicarea comunității. Evenimentul a reunit elevi și profesori din cele trei școli ale comunei, care au creat mărțișoare handmade și au donat fondurile strânse unei familii dezavantajate.

Acasa Recente Radio Județe