Elevii Liceului Sanitar „Vasile Voiculescu” desfășoară atelier de robotică în parteneriat cu Parcul Științific și Tehnologic Bihor
În prima zi a programului „Școala altfel”, elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” au participat la un atelier de robotică organizat împreună cu Parcul Științific și Tehnologic Bihor. Activitatea s-a desfășurat în cadrul opționalului „Robotica și viața”, care integrează învățarea interdisciplinară prin tehnologii, matematică și științe naturale, potrivit reprezentanților liceului.