Clubul de orientare Mădăras organizează concursuri în cadrul proiectului Erasmus+ Compass 2
Update 22 ore în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
În perioada martie 2025 – iunie 2026, proiectul Erasmus+: Compass 2 aduce concursuri de orientare sportive pentru elevi în zone apropiate de școli, atât în mediul urban, cât și rural. Conform Federației Române de Orientare, inițiativa are ca scop promovarea orientării ca sport în rândul copiilor din Europa și implicarea acestora într-o disciplină care dezvoltă atât calități fizice, cât și intelectuale.
👉Colaborarea internațională pentru promovarea sportului de orientare
Proiectul este inițiat de Universitatea Tehnică din Viena și se desfășoară împreună cu Federaţia Română de Orientare, Federaţia Bulgară de Orientare, Clubul Atu Kosice din Slovacia și Clubul OK Zlatorv Prilep din Macedonia de Nord. Evenimentele au loc în diverse medii, în încercarea de a face sportul accesibil cât mai multor elevi.
CS Orientare Mădăras, partener în acest proiect, a colaborat cu Școala Gimnazială nr. 1 Mădăras pentru organizarea unui concurs pe 14 noiembrie în apropiere de școala din Ianoșda. Cu sprijinul conducerii școlii și al cadrelor didactice, competiția a reunit 110 elevi cu vârste între 8 și 14 ani, care au alergat pe trasee cu lungimi între 700 și 1200 metri, parcurgând puncte de control situate strategic pe hartă.
👉Sportul de orientare: un test al abilităților fizice și intelectuale
Orientarea este un sport în creștere ce combină alergarea cu abilități tehnice, constând în parcurgerea cât mai rapidă a unui traseu marcat pe hartă și identificarea punctelor de control prin balize amplasate în teren. Competițiile au loc în zone diferite, de la șesuri și dealuri până la orașe și parcuri, oferind o provocare complexă atât pentru corp, cât și pentru minte.
Federația Română de Orientare explică: „Deviza mereu în actualitate ‘aleargă cu cap’ este interesantă dar perfect justificată deoarece în acest sport nu este suficient să fii doar un bun atlet şi să ai o condiţie fizică de invidiat. Acest sport îţi solicită logica, atenţia, intuiţia, capacitatea de a lua rapid deciziile cele mai potrivite, iniţiativa şi nu în ultimul rând curajul.”
Următoarele etape ale proiectului vor avea loc în primăvara lui 2026 în localitățile Ianoșda și Salonta, folosind aplicația mobilă Compass pentru orientare. Investiția în acest sport și promovarea sa în școli rămân prioritare pentru organizatori.
Cei interesați de practicare pot să se alăture Clubului de Orientare Mădăras, condus de prof. Barkász Daniel, sau Clubului Sportiv Ady Liceum din Oradea, pentru a se bucura de beneficiile orientării și a-și dezvolta abilitățile în acest sport complet.