Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 696, ediția print După slujba de sfințire, Patriarhul Daniel a adresat mulțumiri, felicitări binefăcătorilor lăcașului de cult și a ținut un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat existența de capele sau paraclise în parlamentele și în alte spații publice din întreaga lume, catalogând aceste locuri de rugăciune drept ”izvoare de pace, bucurie și speranță”. Într-o scurtă cuvântare, Părintele Patriarh a evidențiat legătura tradițională a instituțiilor politice românești cu Catedrala Mitropolitană (actualmente Patriarhală), mai ales că Parlamentul României se află în apropierea Catedralei Naționale, care are ca hramuri ”Înălțarea Domnului” și ”Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”. Patriarhul României a explicat și că Preafericirea Sa a propus ca Sfântul Apostol Andrei să fie ocrotitorul Capelei Parlamentului României, iar ziua sărbătorii sale, 30 noiembrie, să fie declarată zi nelucrătoare începând cu anul 2012. Părintele Patriarh a ținut să precizat și faptul că sfințirea capelei din Parlament are o semnificație spirituală deosebită. ”Evidențiază legătura dintre rugăciune și comuniune, dintre cult și cultură, inclusiv cultura politică, între activitate și comunitate instituțională, între libertate individuală și responsabilitate socială. Poporul român a fost totdeauna și este și astăzi un popor religios, având un bogat patrimoniu sacru cu valoare națională și internațională, compus din numeroase biserici de parohie și de mănăstire. Această explică și faptul că în multe instituții publice se află capele sau paraclise, ca de pildă în spitale, în unități militare și penitenciare, iar mai recent și în unele aeroporturi (București, Cluj și Iași). (…) În România, Parlamentul României are o sală folosită de Grupul Ecumenic (creştin) de Rugăciune. Această sală se află în zona spațiilor folosite de Senatul României”, a spus Patriarhul Daniel. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: ”Este un spațiu liturgic care ne ajută să redescoperim că omul este chemat la sfințire” Cu acest prilej, Părintele Patriarh a subliniat și legătura dintre rugăciune și comuniune, între cult și cultură, precum și importanța rugăciunii individuale și comunitare. ”Într-o lume din ce în ce mai secularizată, un spațiu liturgic consacrat care invită la rugăciune ne ajută să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire în relația de comuniune cu Dumnezeu cel sfânt și la slujire smerită față de oameni deoarece rugăciunea individuală și comunitară este izvor de pace, bucurie și speranță. Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze inițiatorii și sprijinitorii proiectului. Anul acesta, la solicitarea mai multor deputați și senatori români ortodocși, Domnul Alfred-Robert Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, a convenit cu Biserica Ortodoxă Română să organizeze împreună o Capelă dotată cu picturi ortodoxe, ca spațiu de rugăciune individuală și în grup, deoarece peste 90% dintre parlamentarii români sunt ortodocși. În istoria poporului român, Sfatul Țării și apoi Camera Deputaților s-au aflat lângă Catedrala Mitropolitană ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, iar din anul 1925, Catedrală Patriarhală. Acum, Parlamentul României se află în vecinătatea Catedralei Naționale, cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor și Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Din acest motiv, am propus ca Sfântul Apostol Andrei să fie și sfântul ocrotitor al Capelei Parlamentului României, care a hotărât în anul 2012 ca ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei să fie și pentru societate sărbătoare, adică zi în care nu se lucrează (cf. Legea nr. 147/24 iulie 2012)”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, Preafericirea Sa s-a rugat să fie binecuvântați toți cei care se roagă în acest lăcaș de cult pentru binele poporului și al lumii întregi precum și pe cei implicați în înființarea acestui loc de rugăciune, menționându-i pe Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, Silvia-Claudia Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților, și Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Activitatea lăcașului va fi coordonată de Patriarhia Română La final, Preafericitul Părinte Daniel, Pariarhul României a dăruit capelei mai multe cărți de cult, iar pentru participanți, cărți de rugăciune. Inițiativa de a înființa o capelă în Parlamentul României este una veche, iar ultimul anunț în acest sens a fost făcut în toamna anului trecut, la un eveniment care marca 30 de ani de la înființarea Grupului de Rugăciune din Parlamentul României. Demersul a început să prindă contur începând cu 11 martie 2024, când a fost aprobat un memorandum privind identificarea unui spațiu adecvat pentru capelă. Totodată, s-a stabilit că această capelă nu va avea un preot permanent, iar activitatea bisericească va fi coordonată de Patriarhia Română. Marcel Ciolacu, premierul României: ”Capela este un simbol al valorilor noastre naționale” Cuvântul Patriarhului a fost urmat de intervenția Premierului care a subliniat cu grandoare importanța lăcașului de cult în discursul său. ”Această capelă reprezintă atât un loc de închinare și reflecție pentru cei care activează în Parlamentul României, cât și un simbol al valorilor noastre naționale. Într-o lume în care credințele și valorile tradiționale sunt adesea trecute în plan secund, această capelă este mărturia rolului crucial pe care spiritualitatea îl are în viața noastră cotidiană. Această capelă nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale”, a spus Marcel Ciolacu, premierul României. Nicolae Ciucă, președintele Senatului României: ”Îi mulțumim Părintelui Patriarh pentru realizarea primului spațiu creștin din clădire”
Un eveniment de amploare va avea loc în weekend la Buftea, unde zeci de tineri călăreți din întreaga lume se vor întâlni pentru a concura în cadrul unui campionat mondial de anduranță ecvestră. Potrivit jurnaluldeilfov.ro, acest campionat reunește pentru prima dată un număr record de 30 de țări, depășind considerabil edițiile anterioare, în special cele din Italia și Franța.
Concursul se va desfășura în zona lacurilor și spațiilor verzi din Buftea,
.
cele 181 de ani de la fondarea inspectoratului pentru situații de urgență "dealul spirii" București-Ilfov
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, cea mai mare unitate de intervenție din țară, gestionează anual aproximativ 22% din totalul intervențiilor de urgență, a declarat ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia aniversării celor 181 de ani de la înființare.
Potrivit ministrului, această capacitate de intervenție ridicată a fost construită în urma unei reforme curajoase,
.
Rezultatele turneului de handbal juvenil de la Buftea
Cea de-a patra ediție a turneului Bestal Olympic Summer Cup s-a încheiat cu succes, reunind opt echipe din întreaga țară. Cele participante au fost CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Olympic RFH Buftea, CS Județean Prahova, Marta Baia Mare, CSM Ploiești, Kids Tampa Brașov și Viitorul Pantelimon. Pe parcursul zilei, publicul a putut urmări meciuri intense, pline de emoție și spectacol.
Trofeul a fost
.
Reformarea administrației publice în Ilfov: reducerea numărului de posturi și noi reguli de angajare
Inițiativa guvernamentală de reformare a administrației publice anunță o reducere semnificativă a personalului din instituțiile locale și centrale, potrivit unui articol publicat în jurnaluldeilfov.ro. Aproximativ 40.000 de funcții urmează să fie eliminate, conform estimărilor Ministerului Dezvoltării, informează vicepremierul Tanczos Barna.
Potrivit acestuia, prefecturile vor fi obligate să reducă cu 20% numărul de posturi ocupate, iar criteriile de reorganizare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.