Înapoi la știri

Pași înainte spre civilizație. Cetățenii din Sintești, preocupați să obțină documentele necesare încheierii contractelor pentru furnizarea de energie electrică

29 Mar 2024
6 minute min
Ion Ionescu
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.695 În Sintești există și multe familii care dețin contracte legal încheiate pentru furnizarea de energie electrică. Însă și mai multe încă ”se leagă direct la stâlpi”, neavând documente de proprietate pentru casele (și în multe cazuri, aceasta este o definiție pompoasă – pentru că ”în zona din spate” vorbim inclusiv de corturi, căruțe, barăci etc) în care trăiesc, fiind, practic, în imposibilitatea de a încheia astfel de contracte. Așadar, un cerc vicios, autorități care debranșează și cetățeni care continuă să obțină ilegal curent, în imposibilitatea de a intra în legalitate. Până acum. ”Străzile Romi și Zlătarilor, despre acestea vorbim. Case construite fără vreo autorizație, pe terenuri cu alți proprietari – persoane fizice sau terenuri ale UAT Vidra, dar pentru care, prin cadastrarea generală s-a reușit emiterea de extrase de carte funciară. Este un prim pas spre legalitate. După cum vedeți, astăzi, sediul Primăriei este plin de cetățeni care doresc obținerea unor documente care le sunt necesare în vederea încheierii contractelor pentru furnizarea de electricitate”, ne-a precizat primarul comunei Vidra, Marian Tudor, săptămâna trecută. Așadar, zeci de cetățeni romi au venit la sediul Primăriei, pentru adeverințe, extrase de carte funciară, nomenclator stradal și extrase planuri cadastrale pe care, alături de o declarație pe propria răspundere, urmau să le depună la furnizorul de electricitate, în vederea încheierii ulterioare a contractului de furnizare curent electric. ”Toți cetățenii trebuie să intre în legalitate. Așa că suntem disponibili pentru toată lumea care vine după documentele cerute de furnizorul de electricitate. Normalizarea situației în Sintești ne ajută și cu restul investițiilor noastre edilitare. Suntem aproape cu alimentarea cu apă – vorbind de planul din spate al satului Sintești, iar anul acesta extindem rețeaua până acolo”, a adăugat edilul. Razii periodice, pentru a ține infracționalitatea sub control Anul trecut, IPJ Ilfov, jandarmii și inspectorii Gărzii de Mediu Ilfov au organizat mai multe razii în zona Sintești, urmârindu-se combaterea infracțiunilor care aduc atingere mediului înconjurător, a evaziunii fiscale, a furtului de energie electrică, pentru depistarea și identificarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și/sau internațional, și nu în ultimul rând – pentru identificarea și depistarea celor care nu respectă regimul armelor și munițiilor. Practic, s-a mers din gospodărie în gospodărie și s-au verificat documentele – dacă acestea existau, dar și contoarele, acolo unde, de asemenea, existau contracte. În ianuarie 2023, spre exemplu, au fost în teren la o astfel de razie, peste 80 de polițiști ilfoveni de la subunități din teritoriu și structuri de ordine publică, rutieră, investigații, criminale, economic, arme și muniții, acțiuni speciale și criminaliști și au acționat în sistem integrat, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Ilfov, cu jandarmi ilfoveni și cu lucrători ai unei societăți de energie electrică sau ai Registrului Auto Român. Au fost legitimate atunci circa 200 de persoane, au fost controlate 131 de autovehicule, iar polițiștii de la arme, ordine publică și economic au verificat 4 societați comerciale. În 9 locații s-au făcut verificări amănunțite, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu, iar 3 locații au fost verificate de polițiștii de la supravegheri judiciare. În urma neregulilor constatate, forțele de ordine au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de circa 310.000 lei.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Otopeni celebrează 1 Iunie cu un spectacol memorabil pentru copii

Primăria și Consiliul Local din Otopeni au demonstrat încă o dată interesul pentru viitorul comunității, organizând un eveniment deosebit cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Conform jurnaluldeilfov.ro, sala Centrului Cultural „Ion Manu” a fost plină de emoție și energie, copiii având ocazia să își exprime talentele prin cântec și dans.

Actualitate

Ceremonie solemnă la memorialul din Popești-Leordeni, dedicată eroilor Revoluției

Ceremonialul de la memorialul din Popești-Leordeni a început cu onoruri militare, urmat de o slujbă religioasă, depunerea de coroane și alocuțiuni despre importanța păstrării memoriei istorice. Potrivit jurnaluldeilfov.ro, atmosfera solemnă a readus în atenție o pagină dramatică din istoria recentă a României.

Actualitate

Comunitatea din Afumați a omagiat eroii căzuți în război

Evenimentul dedicat Zilei Eroilor s-a desfășurat recent în comuna ilfoveană Afumați, reunind administrația locală, cadre didactice, elevi, preoți și mulți locuitori care au dorit să onoreze memoria eroilor. Potrivit jurnaluldeilfov.ro, ceremonia a fost marcată de o atmosferă solemnă și emoționantă, subliniind tradiția comunității de a păstra vie amintirea înaintașilor.

Acasa Recente Radio Județe